Un câine sau o pisică este o mare responsabilitate. Pe lângă o alimentație corectă și multă iubire, ei au nevoie și de o îngrijire adecvată pentru blană și piele.
Periajul, tunsul și baia trebuie făcute periodic, nu doar pentru aspectul fizic ci și pentru a menține starea de sănătate a patrupedului. Cel mai important lucru este să fie obișnuiți de mici cu aceste etape. Pisicile în general se curăță singure și nu au nevoie de baie dar trebuie periate, pentru a curăța blana și pentru a evita încâlcirea ei, în special la rasele cu păr lung. La câini, situația stă altfel, ei se tund și se periază în funcție de tipul de blană (lungă/scurtă, netedă/sârmoasă/mătăsoasă), iar ustensilele folosit se aleg tot în funcție de blană. Rasele cu par scurt ar trebui periate o dată pe săptămână, iar pentru rasele cu păr mediu/ lung se recomandă perierea la 2-3 zile. Baia animaluțelor trebuie realizată cu produse de uz veterinar, fie că vorbim de o simplă îmbăiere cu un șampon cosmetic fie că vorbim de probleme dermatologice care necesită șampoane speciale, toate produsele trebuie să fie destinate pentru animale. Câinii trebuie spălați cu o anumită regularitate, de 3-4 ori pe an cei care stau afară, iar pentru cei care locuiesc în apartament o baie o dată la 1-2 luni este suficient, exceptând situațiile când se murdăresc foarte rău. Ideal ar fi ca după toate aceste manopere animalul să primească o recompensă pentru a asocia aceste manopere cu ceva plăcut.