Demodicoza canină

Cunoscută ca și râia demodecică, demodicoza canină este provocată de Demodex canis, un acarian ce se poate transmite în cadrul speciei de la mamă la pui și care afectează în special animalele tinere.

Demodex canis se localizează la nivelul foliculilor piloși și al glandelor sebacee, putând determina diverse leziuni cutanate, precum erupții scuamoase și depilații.
Diagnosticul se stabileşte pe baza corelării datelor prezentate de proprietar (vârsta câinelui, factorii favorizanţi) cu aspectele clinice constatate în urma examinării pacientului, şi se confirmă prin raclat cutanat profund în care se evidenţiază paraziţii, ce va fi examinat la microscop.
În urma confirmării demodeciei, se va institui un tratament specific (antiparazitar), dar şi unul simptomatic și de susținere a organismului.
Pentru prevenirea bolii trebuie asigurate patrupedului o dietă corespunzătoare atât din punct de vedere cantitativ, cât şi calitativ, igiena acestuia, dar şi a mediului, administrarea de suplimente vitamino-minerale și utilizarea lunară a produselor antiparazitare.
Multa sănătate!

Programează un consult

O relație armonioasă cu prietenul tău patruped, se bazează în primul rând pe sănătatea lui.

Distribuie pe: